Colegiul Național AI Cuza din Alexandria este singurul liceu din județ care organizează, în această perioadă, simulări individuale în vederea pregătirii Bacalaureatului. Elevii de clasa a XII-a susțin, deci, luni și marți, teste pentru a-și verifica nivelul de cunoștințe, cu doar câteva luni înainte de examenul propriu-zis. Astăzi a avut loc simularea la Limba și Literatura Română, pe care au susținut-o atât elevii de la profilul uman cât și cei de la real.
Simulările oficiale ale Bacalaureatului și examenul propriu-zis se apropie cu pași repezi, așa că elevii Colegiului Național Alexandru Ioan Cuza din Alexandria își testează, în aceste zile, cunoștințele acumulate până acum. În prima zi de simulări, școlarii de clasa a XII-a au susținut testarea la Limba și Literatura Română. Arghezi și Bacovia au fost cei care i-au pus, puțin, în încurcătură pe elevi, însă ei spun că subiectele au fost accesibile.
Rezultatele simulărilor vor fi discutate cu fiecare elev în parte, pentru a îi ajuta pe aceștia să completeze eventualele carențe în pregătirea Bacalaureatului.
Pe 28 februarie, elevii Colegiului Cuza din Alexandria vor susține proba obligatorie a profilului, matematică respectiv istorie. Simulările oficiale, organizate de Ministerul Educației, se vor susține în perioada 27-28 martie. Examenul de Bacalaureat debutează pe 12 iunie, cu probele care testează competențele lingvistice și digitale.