Elevii pasionaţi de IT de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea, vor învăţa pe calculatoare noi. Laboratorul de informatică al şcolii a fost dotat cu 31 de computere performante, achiziţionate din fonduri proprii de primăria oraşului. Investiţia se ridică la 100 de mii de lei şi a fost făcută la solicitarea cadrelor didactice.
Laboratorul de informatică din şcoală nu a mai fost dotat cu softuri noi de mai bine de un deceniu. Asta deşi, de-a lungul anilor, instituţia de învăţământ a dat mai mulţi olimpici la informatică.
În 2018, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea a fost nominalizat de Ministerul Educaţiei să facă parte dintr-un program care sprijinea înfiinţarea a 60 de centre de excelenţă în informatică, în întreaga ţară. Programul ar fi trebuit să se deruleze în parteneriat cu Guvernul Japoniei, însă nu a fost finalizat, deşi cadrele didactice au primit atunci promisiunea că laboratorul de informatică va fi dotat cu 25 de calculatoare performante şi o tablă interactivă.
Elevii de la C.N. ,, Mircea cel Bătrân,, învaţă online în acest moment, din cauza epidemiei de coronavirus. Potrivit conducerii liceului, aceştia vor reveni în bănci peste câteva zile şi vor avea acces şi la noile achiziţii.
Alte stiri din data: 19 octombrie 2021
AU TERMINAT CERTIFICATELE DE DECES
Situatie dramatică în Gorj, unde în nici o săptămână au murit aproape 40 de bolnavi infectaţi cu coronavirus. Primăria din Targu-Carbunesti, oraş în care este şi […]
AU AJUNS PREA TÂRZIU LA SPITAL
Două femei din Dolj au ajuns ieri în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova şi au murit în scurt timp în Unitatea de Primiri […]
CRIZA DE SEMICONDUCTORI AFECTEAZĂ UZINA FORD
Producţia de vehicule şi motoare a fost suspendată luni la fabrica Ford din Craiova ca urmare a problemei aprovizionării cu semiconductori care afectează o mare parte […]
Ultimele stiri:
ARESTAT PENTRU TRAFIC DE DROGURI
Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt au dispus reținerea unui bărbat de 37 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată […]
TROFEELE UNIVERSITĂȚII AU AJUNS ÎN BALȘ ȘI SLATINA
Trofeele Universității Craiova au ajuns în orașele Balș și Slatina, din județul Olt, într-un eveniment dedicat suporterilor.
„SĂ-I CREȘTEM BINE!” BENEFICIILE MIȘCĂRII PENTRU OASE ȘI ARTICULAȚII
Mișcarea în aer liber, o alimentație diversă și o vitaminizare corectă contribuie la un sistem osteoarticular echilibrat. Detalii aflăm în episodul următor al campaniei informative „SĂ-I […]
PATRU RĂNIȚI ÎN ACCIDENTE
Zi nefericită pentru un tânar de 19 ani din Gorj, care a intrat cu mașina într-un cap de pod, dar și pentru un polonez care circula […]
„LIBERTATEA NU SE NEGOCIAZĂ!”
Sute de gorjeni au aflat cum să se protejeze de pericolele de pe stradă, din școli sau din mediul online. Polițiștii și jandarmii au organizat o […]
INTERVIUL ZILEI: „150 DE PROEME”
Cartea de poeme în proză “150 de Proeme”, aparținând scriitorului Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România, a fost lansată la Muzeul de Artă din Craiova, […]
„IA – ARIPĂ SPRE ABSOLUT”
Expoziția „Ia – aripă spre absolut”, un eveniment deja devenit tradiţie, oferă şi în acest an iubitorilor portului tradiţional românesc fotografii în care se prezintă ii […]
FESTIVALUL DE MUZICĂ TRADIȚIONALĂ DE LA BRABOVA
Festivalul de muzică tradițională Brabova a ajuns la ediția a doua. Timp de două zile, muzica și voia bună vor da tonul în comuna doljeană.
BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ ARE CĂUTARE
Aglomerație la Bursa locurilor de muncă din județul Argeș. Șomeri sau angajați care vor salarii mai bune au venit să afle ce oferte de joburi sunt […]
CERCETAT PENTRU AGRESIUNE SEXUALĂ
Un bărbat de 64 de ani din Craiova a fost reținut de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală. În urmă cu două seri, oamenii […]












