Voleibaliștii de la SCM U Craiova debutează marți în play-off-ul Diviziei A1. Oltenii vor juca în deplasare, pe malul Dunării, la campioana Arcada Galați. Cele două echipe s-au întâlnit în urmă cu nouă zile și în semifinalele Cupei României la Brașov. Atunci s-au impus moldovenii cu 3-1, dar craiovenii au acuzat arbitrajul, pe care l-au făcut răspunzător de rezultatul final.
Nu s-a stins bine supărarea din tabăra formație SCM U Craiova din meciul de Cupă, că oltenii vor întâlni din nou pe Arcada Galați. Antrenorul Dan Pascu a declarat că băieții săi merg pe malul Dunării să câștige puncte.
Voleibaliștii Craiovei nu pot uita ce s-a întâmplat în Cupă, dar recunsoc faptul că Arcada Galați este o echipă puternică. Venit în acest an în Bănie, Florian Bartha, în vârstă de 20 de ani, a declarat că și-ar dori prima medalie din carieră.
Pentru SCM U Craiova urmează în play-off șase meciuri de foc, tur-retur, cu Arcada Galați, Steaua și Dinamo. Obiectivul oltenilor și în acest an este cucerirea unei medalii.