Handbalistele slătinene au fost la un pas de a crea surpriza etapei a X-a a Ligii Florilor. Ele au pierdut seara trecută la doar un gol în fața CSM București, după o evoluție surprinzătoare. Jucătoarele Victorinei Bora au avut mai multe ocazii de a egala pe finalul meciului dar au ratat din situații incredible. La final, tabela de marcaj a indicat 27 la 26.
CSM Slatina a fost la un gol distanță de a furniza surpriza primei etape din acest an a Ligii Florilor. Sportivele antrenate de Victorina Bora au întâlnit, în Sala Polivalentă din Capitală, CSM București, meci contând pentru etapa a X-a.
Oltencele și-au surprins adversarele printr-o evoluție bună care nu le-a permis gazdelor să se desprindă prea mult. Astfel, după primele 30 de minute, cele două echipe au intrat la vestiare despărțite doar de două goluri. Repriza a doua a fost și mai echilibrată, permițând jucătoarelor de la Slatina să reducă avantajul echipei bucureștene.
Deși au avut de mai multe ori ocazia de a egala scorul pe tabela de marcaj, handbalistele antrenate de Victorina Bora au ratat din poziții incredibile. Cele mai bune marcatoare ale celor două echipe au fost componentele naționalei: Cristina Neagu și Lorena Ostase, cele două jucătoare fiind practic cele care și-au tras colegele după ele.
La finalul meciului, tabela de marcaj indica 27 la 26. CSM Slatina continua să ocupe poziția 11 în clasamentul Ligii Florilor, în timp ce Handbalistele bucureștene urcă pe poziția a doua.
Alte stiri din data: 6 ianuarie 2022
PROTESTE LA ALRO
Sute de salariați ai Alro Slatina, cărora li s-au alăturat și reprezentanții altor sindicate de pe platforma industrială a municipiului, dar și ai combinatului de la […]
INTERVIUL ZILEI CU prof. dr. IRINEL CĂNURECI
Botezul Domnului sau Boboteaza, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezatorul, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii […]
NAPOLI ANTRENEAZĂ FCU
Nicolo Napoli a condus primul antrenament al formației FCU Craiova. Italianul revine astfel pentru a opta oară pe banca tehnică a grupării din Bănie. Deși au […]
BOBOTEAZA SAU BOTEZUL DOMNULUI
Zi de mare sărbătoare astăzi pentru toţi credincioşii. Ortodocşii prăznuiesc Botezul Mântuitorului în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul. În biserici s-a sfinţit Agheasma Mare. […]
ACCIDENT DUPĂ CE A ALUNECAT PE GHEAŢĂ
Drumul înghețat a creat probleme în nordul județului Argeș. Două autoturisme au fost implicate într-un accident pe drumul dintre Pitesti și Brasov, în localitatea Valea Mare […]
PREFECTURA DOLJ ARE O NOUĂ CONDUCERE
Prefectura județului Dolj are de astăzi o nouă conducere. Fostul viceprimar al Craiovei, Daniela Barbu, a fost învestită, astăzi, în funcția de prefect al județului Dolj. […]
S-A ARUNCAT CU COPILUL ÎN BRAȚE
Un incident șocant a avut loc aseară în Râmnicu Vâlcea. Un bărbat în vârstă de 40 de ani s-a aruncat în gol de la etajul patru […]
COZI LA MĂNĂSTIREA CURTEA DE ARGEȘ
După ce au ascultat slujba de sfințire a apei, si credincioșii argeseni și-au umplut sticlele cu agheasmă și au pornit spre case. Aglomerație a fost și […]
BOBOTEAZĂ CU FLORI DE CAIS
A fost Bobotează cu flori de cais, în Mehedinți, unde gerul obișnuit s-a lăsat așteptat, iar temperaturile de primăvară din ultimele zile au făcut caișii să-și […]
Ultimele stiri:
TÂRGUL DE LA CRAIOVA – MAGNET PENTRU TURIȘTI
Turiști din țară, dar și din străinătate au venit în acest sfârșit de săptămână la Târgul de Crăciun de la Craiova pentru a se bucura de […]
PROFESORI CHINEZI, INSTRUIȚI LA CRAIOVA
Weekendul acesta se desfășoară la Craiova „Seminarul de formare al profesorilor de limba chineză din România”, la Colegiul Național „Elena Cuza”. Este prima întâlnire de acest […]
OLTENII S-AU IMPUS CLAR ÎN FAȚA STELEI
Voleibaliștii de la SCMU Craiova s-au impus aseară clar în fața Stelei cu scorul de 3-1, în etapa a noua a Diviziei A1. Oltenii au slăbit […]
INTERVIUL ZILEI – CASA MACEDONSKI VA FI RENOVATĂ
Casa memorială” Alexandru Macedonski”, din comuna Goiești, județul Dolj, va fi renovată și transformată în muzeu. Clădirea în care poetul și-a petrecut copilăria va fi reabilitată […]
“FII BINE, ȚINE DE TINE!”- PRIMUL PAS ÎN NUTRIȚIE: ALĂPTAREA
O nutriție adecvată începe din primele zile de viață, iar pe parcursul fiecărei etape de creștere va determina fortificarea sistemului imunitar și, în același timp, va […]
CSM SLATINA, O NOUĂ ÎNFRÂNGERE PE TEREN PROPRIU
CSM Slatina pare să nu-și mai găsească cadența. După un debut foarte bun care a adus-o pe poziția secundă, de șase etape traversează un moment dificil […]
AȘTEPTAȚI LA URNE
Mâine are loc primul tur al alegerilor prezidențiale. Românii sunt așteptați la urne, pentru a alege președintele pentru următorii 5 ani. Pot vota cetățenii români care […]
A MURIT GABRIEL COTABIȚĂ
Veste tristă pentru iubitorii muzicii româneşti – Gabriel Cotabiţă a încetat din viaţă, la vârsta de 69 de ani. Cunoscutul cântăreţ se confrunta cu probleme de […]
VISCOL LA MUNTE
Este viscol la Rânca, în Gorj. Vântul a suflat cu peste 120 de km/oră și a făcut aproape imposibilă înaintarea autoturismelor turiștilor. Este vremea rea și […]
CASE MISTUITE DE FLĂCĂRI
Incendiu violent într-o localitate din Argeș. Trei locuințe au fost mistuite de flăcări iar proprietarii au rămas acum fără un acoperiș deasupra capului. Incendiul a pornit […]