Un cetățean turc, care a încercat să intre ilegal în România, a fost depistat de poliţişti în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat. El folosea o carte de identitate emisă de autoritățile bulgare.
În Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a intra în țară, conducând un microbuz, un cetățean bulgar, în vârstă de 47 de ani. Acesta era însoțit de un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate specifică autorităţilor din Bulgaria. Poliţiştii au stabilit că nu este un document autentic, fiind fals total.
În urma efectuării controlului amănunțit, a mai fost descoperit un pașaport specific autorităților din Bulgaria, care era tot un fals, dar și un permis de conducere autentic și o carte de identitate autentică, eliberată de autoritățile din Turcia din care reiese identitatea reală a persoanei. Astfel, polițiștii de frontieră doljeni au stabilit că pasagerul este de fapt cetățean turc, în vârstă de 43 de ani şi au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză.
Conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, acesta a fost preluat de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.