Speranțe pentru două familii din Svinița, Mehedinți, care au rămas sub cerul liber, din cauza unui incendiu devastator. Comunitatea nu a rămas insensibilă la drama lor și le-a sărit în ajutor. De sprijin au însă mare nevoie în continuare, până vor avea din nou un acoperiș deasupra capului, în prag de iarnă.
Ilici Brani are fața arsă din cauza flăcărilor cu care a încercat să se lupte. E mulțumit însă că, printr-o minune, el, copiii săi și vecinii nu au ars de vii în case.
Pornit dintr-un atelier de scule, focul s-a extins la casa vecină, a unuia dintre cei doi fii ai bătrânului, care lucrează în Germania. Unul este șofer, deși poartă proteză la un picior, iar soția lucreaza la curățenie. În urmă cu o săptămână veniseră acasă, în concediu și, când aproape se pregăteau să plece, s-au trezit într-un coșmar. Acum înlătură ruinele a ceea ce fusese casa lor.
Dar cea mai gravă e situația familiei Ivan Ilici, verișorul celor doi frați și proprietarul celei de-a doua case mistuită de flăcări. Tinerii au doi copii, de șapte și zece ani. Acum stau la rude, îmbracați în ce le dau acestea și prietenii.
Cu ajutorul sătenilor și al autorităților locale, la familia Ivan Ilici au fost înlăturate efectele incendiului, iar la soții Pera și Emilia Ilici, se lucrează. Comunitatea strânge și donații pentru a-i ajuta, dar pagubele sunt imense și autoritățile locale fac un apel și la alți români dispuși să ajute.
Cei care vor să doneze o pot face în contul RO87BTRLRONCRT0350636601 deschis la Banca Transilvania, pe numele Ilici Ștefan
și
RO41 RNCB 0181 1176 7097 0001, deschis la Banca Comercială Română, pentru familia de tineri, pe numele Ilici Monica Draghița.

















