Intervenții de spital universitar, la sectia ORL a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. Unitatea sanitară de aici a fost dotată în ultimele luni cu echipamente medicale performante, astfel că acum se pot face multe intervenții pentru care pacienții din Vâlcea erau nevoiți să meargă în alte județe.
Printre echipamentele medicale noi care au ajuns în dotarea secției ORL a Spitalului Județean din Vâlcea de la sfârșitul anului trecut se află o unitate de endoscopie ORL, un turn pentru chirurgia endoscopică rino-sinusală, plus instrumentarul necesar acestor proceduri, astfel că medicii pot face acum intervenții care nu se realizau la Vâlcea.
Cu noile dotări, secția ORL a spitalului din Râmnicu Vâlcea atrage acum pacienți și din alte județe și chiar din străinătate, care se declară mulțumiți de serviciile medicale primite aici.
În total, spitalului din Râmnicu Vâlcea i-au fost livrate 15 echipamente care vor ușura munca medicilor şi asigură totodată intervenții chirurgicale de înaltă precizie.
















