Cercetarea de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a fost recunoscută recent de către Comisia Europeană. Aceasta i-a acordat instituției oltene titlul de ”Excelență în resurse umane în cercetare”.
Alte stiri din data: 25 ianuarie 2025
“SEMNE DESCHISE ÎN LEGĂMÂNT”, EXPOZIȚIE LA CASA BĂNIEI
O expoziție idenită de icoane poate fi admirată în perioada următoare la Casa Băniei. Lucrările prezintă parcursul din laboratorul de creaţie al iconarului precum: studii, desene […]
LA RELAXARE, DE MICA UNIRE, LA BĂILE HERCULANE
Este distracție și relaxare în acest sfârșit de săptămână prelungit cu o zi, pentru sute de români, care au ales un sejur în stațiunea Băile Herculane. […]
A FĂCUT ACCIDENT, BEAT CRIȚĂ ȘI FĂRĂ PERMIS
Deși nu avea permis de conducere, un bărbat de 50 de ani din Drobeta Turnu Severin s-a urcat bâut la volan și a făcut accident.
“FII BINE, ȚINE DE TINE!” – OBEZITATEA ȘI POSTUL, ÎN DIABET
Scăderea treptată în greutate, consumul de legume și fructe, mișcarea zilnică, beneficiile postului intermitent sunt câteva dintre recomandările adresate pacienților de un medic specialist în diabet […]
AUTOTREN ÎN FLĂCĂRI
Remorca unui autotren înmatriculat în Turcia, încărcat cu mase plastice a ars pe centura ocolitoare a orașului Drobeta-Turnu-Severin.
AU DORMIT ÎN ZĂPADĂ
Doi bărbați, unul din Vâlcea și altul din Dolj, au supraviețuit noaptea trecută în zăpadă, pe munte, în Bucegi, după ce seara trecută au ratat drumul […]
SISTEMUL GARANȚIE-RETURNARE, UTIL PENTRU SLĂTINENI
Locuitorii din Slatina consideră Sistemul de Garanție-Returnare un program extrem de util, care a devenit deja o obișnuință. Atât ei cât și firmele s-au adaptat rapid […]
Ultimele stiri:
LA PORȚILE IMPERIULUI
O dată pe an, în nordul județului Argeș, se organizează Festivalul “La porțile imperiului”. Este o manifestare de reconstituire istorică la care iau parte mii de […]
MEHEDINȚIUL SUB TEROAREA FOCULUI
Județul Mehedinți sub teroarea focului. De mai bine de douăsprezece ore, pompierii din această parte de țară acționează continuu pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată sau […]
PARIAZĂ PE ROMÂNIA
România debutează în partide oficiale în Liga Națiunilor cu Gică Hagi pe banca tehnică. Tricolorii vor disputa partide partide cu adversare puternice dar oamenii de fotbal […]
PLASĂ CU BANI, PREDATĂ LA POLIȚIE
O femeie din Craiova a dat dovadă de simț civic. A găsit pe o stradă din oraș o sumă mare de bani și a predat-o imediat […]
PRIMII FULGI PE TRANSALPINA
Toamna a arătat astăzi o față complet neașteptată în zona montană înaltă din județul Gorj! Răcirea accentuată a vremii a adus primele ninsori de sezon pe […]
RACOLAU TINERE PENTRU PROSTITUȚIE
Polițiștii din Târgu Jiu au dat o lovitură în dosarul de proxenetism! Oamenii legii au efectuat cinci percheziții domiciliare: patru în municipiul Târgu Jiu și una […]
INTERVIUL ZILEI – VARĂ „FIERBINTE” PENTRU POMPIERI
Altă vară, acelaşi scenariu: la aproape 600 de incendii de vegetaţie au intervenit pompierii doljeni. Din fericire au fost doar pagube materiale, însă salvatorii au luptat […]
FEMEIE INCONȘTIENTĂ, PE MUNTE
Salvamontiștii din Argeș au fost solicitați să plece cu noaptea în cap pentru a salva o femeie care s-a gândit să plece pe munte deși era […]
INCENDIU VIOLENT LA FABRICA DE CELULOZĂ
Un incendiu de proporții izbucnit astăzi la un depozit de hârtie de aproximativ 20.000 de metri pătrați, al Fabricii de Celuloză din Drobeta Turnu Severin. Fumul […]
INCONȘTIENȚĂ PE TROTINETĂ
Un tânăr de 22 de ani, din Drobeta Turnu Severin a fost amendat de polițiștii de la ordine publică, după ce a fost surprins în timp […]
















