Locuitorii din Slatina consideră Sistemul de Garanție-Returnare un program extrem de util, care a devenit deja o obișnuință. Atât ei cât și firmele s-au adaptat rapid la acest sistem, care a fost implementat la sfârșitul anului 2023. Comisarii de mediu susțin că ambalajele aruncate la voia întâmplării au dispărut în mare parte.
Alte stiri din data: 25 ianuarie 2025
“SEMNE DESCHISE ÎN LEGĂMÂNT”, EXPOZIȚIE LA CASA BĂNIEI
O expoziție idenită de icoane poate fi admirată în perioada următoare la Casa Băniei. Lucrările prezintă parcursul din laboratorul de creaţie al iconarului precum: studii, desene […]
LA RELAXARE, DE MICA UNIRE, LA BĂILE HERCULANE
Este distracție și relaxare în acest sfârșit de săptămână prelungit cu o zi, pentru sute de români, care au ales un sejur în stațiunea Băile Herculane. […]
A FĂCUT ACCIDENT, BEAT CRIȚĂ ȘI FĂRĂ PERMIS
Deși nu avea permis de conducere, un bărbat de 50 de ani din Drobeta Turnu Severin s-a urcat bâut la volan și a făcut accident.
“FII BINE, ȚINE DE TINE!” – OBEZITATEA ȘI POSTUL, ÎN DIABET
Scăderea treptată în greutate, consumul de legume și fructe, mișcarea zilnică, beneficiile postului intermitent sunt câteva dintre recomandările adresate pacienților de un medic specialist în diabet […]
AUTOTREN ÎN FLĂCĂRI
Remorca unui autotren înmatriculat în Turcia, încărcat cu mase plastice a ars pe centura ocolitoare a orașului Drobeta-Turnu-Severin.
AU DORMIT ÎN ZĂPADĂ
Doi bărbați, unul din Vâlcea și altul din Dolj, au supraviețuit noaptea trecută în zăpadă, pe munte, în Bucegi, după ce seara trecută au ratat drumul […]
INTERVIUL ZILEI – EXCELENȚĂ ÎN CERCETARE LA UMF CRAIOVA
Cercetarea de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a fost recunoscută recent de către Comisia Europeană. Aceasta i-a acordat instituției oltene titlul de ”Excelență […]
Ultimele stiri:
CAMPANIE DE DEPISTARE A CANCERULUI ORAL
Campanie de depistare precoce a cancerului oral, în două localități din județul Mehedinți. Acțiunea se desfășoară astăzi și mâine, în orașul Vânju Mare și comuna Eșelnița, […]
ACCIDENT CHIMIC ÎN RÂMNICU VÂLCEA
Accident chimic pe o platforma din Ramnicu Valcea. O defectiune la o instalatie a aruncat in atmosfera vapori de clor, iar cinci persoane au fost duse […]
GALA TOPUL FIRMELOR
Cel mai important eveniment de business al anului, Gala Topul Firmelor, a fost organizat, seara trecută, la Craiova. Topul firmelor din județul Dolj, organizat de Camera […]
PRIMĂVARĂ LA MIJLOC DE NOIEMBRIE
Suntem la mijlocul lunii noiembrie, dar vremea de afară pare desprinsă dintr-o zi de primăvară. La Drobeta Turnu Severin, temperaturile au fost neobișnuit de ridicate pentru […]
GRECII AU FOST MAI BUNI
Baschetbaliștii de la SCMU Craiova nu au putut face față grecilor de la la Kolossos Rhodes, care au câștigat în Bănie la 22 de puncte diferență, […]
FRAUDE INFORMATICE
Descinderi de amploare în șase județe, într-un dosar de fraude informatice cu ramificații internaționale. Polițiștii români, împreună cu autoritățile din Marea Britanie, au pus în aplicare […]
AMENDĂ RECORD ÎNTR-O ȘCOALĂ
Caz incredibil în Mehedinți, unde o școală a fost amendată cu o sumă exorbitantă pentru muncă la negru. Inspectorii ITM au făcut un control la un […]
INTERVIUL ZILEI – TEST DE SIGURANȚĂ ÎN TUNEL, PE A1
Simularea unui accident rutier în tunelul Momaia, al autostrăzii Sibiu-Pitești, care va fi inaugurat în perioada următoare, a reunit toate forțele de intervenție care ar trebui […]
HOTELIERII SUNT PREGĂTIȚI PENTRU TÂRGUL DE CRĂCIUN
Craiova intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Mâine își deschide porțile cel mai impresionant Târg de Crăciun, ediția 2026, cunoscut nu numai în țară, ci și […]
CAPITALA INOVAȚIEI, LA TG. JIU
Târgu Jiul devine capitala inovării din regiunea Sud-Vest Oltenia. Astăzi și mâine, Stadionul Municipal „Constantina Diță-Tomescu” găzduiește Forumul Tehnologic OLTENIA TECHFEST 2026. Evenimentul aduce la aceeași […]
















