O dată pe an, în nordul județului Argeș, se organizează Festivalul “La porțile imperiului”. Este o manifestare de reconstituire istorică la care iau parte mii de oameni și care este punct de reper pentru cei cărora le place să ia parte la turniruri.
Evenimentul din Muscel readuce la viață atmosfera perioadei daco-romane prin demonstrații militare, ateliere meșteșugărești și simulări de lupte între daci și romani.
Turnirul se desfășoară la Castrul Roman Jidova, acolo unde publicul călătorește în timp, în vremea dacilor și a romanilor, are contact cu elemente specifice perioadei respective și vede demonstrații de tactică militară, dar și confruntarea dintre armata romană și confederația triburilor barbare.
Vizitatorii au putut să participe la ateliere de gastronomie antică, monetărie, fierărie, țesut, olărit, zale, tir cu arcul, atelierul micului arheolog, să urmărească prezentările de echipamente și demonstrațiile de tactică militară.
Cele mai urmărite au fost demonstrațiile gladiatorilor. Spectatorii au aflat despre obiectele și tehnicile expuse, dar și despre viața locuitorilor acestor ținuturi în urmă cu 2000 de ani.
















