Deși suntem în anotimpul în care frigul bate la ușă, solariile din mai multe localități din Mehedinți sunt pline cu legume proaspete, numai bune de cules. De la tomate, ardei capia sau castraveți, cultivatorii spun că sunt pregătiți să aducă legume la piață chiar și până în luna decembrie, dacă și vremea îi va ajuta. Stimulați și de reluarea ajutorului de minimis pentru legumele cultivate în spații protejate, 121 de agricultorii au solicitat subvenția acordată de la stat.
În solariile acestei familii din satul mehedințean Braniște este raiul legumelor. Prima recoltă de ardei este nu mai bună de dus la piață, tomatele sunt și ele coapte, iar castraveții au ajuns la maturitate. Proprietarii spun că au legume să aducă la piață până târziu, în luna decembrie, așa cum au făcut și anul trecut. Deși e dificil cu forța de muncă și cu piața de desfacere, speră să fie mulțumiți, mai ales că ajutorul de stat pentru legume a revenit.
Cultivatorii de legume spun că revenirea ajutorului de la stat și extinderea lui este o decizie bună.
În Mehedinți, 121 de mici fermieri din mai multe localități au depus cererea pentru a obține ajutorul de stat acordat pentru legumele cultivate în solarii. Subvenția le va fi acordată doar dacă dovedesc că au comercializat 1600 de kg de ardei gras sau lung, 3200 de kg pentru tomate şi 3000 de kg pentru castraveți și 2 000 de kg pentru vinete, cantități obținute de pe 1000 mp.
Alte stiri din data: 21 octombrie 2021
ATACUL SAU APĂRAREA?
CS Universitatea Craiova va întâlni în deplasare formația Chindia Târgoviște. Cu Emil Săndoi pe banca tehnică, dâmbovițenii au obținut maximum de puncte în sezonul trecut în […]
DISPUTĂ PE ÎNCHIDEREA TRANSALPINEI
Cabanierii din zona montană Rânca amenință Compania de Drumuri cu judecata. Asta după ce drumarii au luat decizia să închidă Transalpina, între stațiunea Rânca și Obârșia […]
STAU PE GAZE, DAR SE ÎNCĂLZESC CU LEMNE
O mică localitate din Gorj, ce numără puţin peste două mii de suflete, se poate lăuda cu o adevărată comoară. Oamenii stau pe unul dintre cele […]
ŞTAFETA VETERANILOR INVICTUS
Ştafeta Veteranilor Invictus continuă. Voluntarii din Vâlcea au primit, în această dimineaţă, ştafeta în faţa Monumentului Independenţei, din centrul oraşului şi au pornit pe un traseu […]
Ultimele stiri:
EXPERȚI MONDIALI BRÂNCUŞI, LA TÂRGU JIU
Municipiul Târgu Jiu este, începând de astăzi, centrul atenției lumii culturale internaționale. În cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin […]
EXPOZIȚIE DE EXCEPȚIE LA MUZEUL CĂRȚII ȘI EXILULUI ROMÂNESC
Patrimoniul cultural din Bănie s-a îmbogățit cu o nouă colecție extrem de valoroasă. Arhiva personală a scriitoarei Gabriela Melinescu a fost recuperată din Suedia și adusă […]
ATAC CU O ARMĂ ALBĂ LA UN LICEU DIN PITEȘTI
Un nou incident grav într-o unitate de învățământ. Un elev de 15 ani din Pitești s-a dus la liceu cu o macetă și în urma unei […]
FOCURI DE ARMĂ LA SLATINA
Focuri de armă în timpul unor percheziții desfășurate în Slatina, județul Olt, într-un dosar penal de șantaj și camătă. Potrivit unor surse, un consilier local, fost […]
INTERVIUL ZILEI – PERICOLUL ECHIPELOR MICI
Universitatea Craiova joacă în această seară, de la ora 19.45, a două partidă din grupa principală a Conference League. Oltenii întâlnesc în Andorra formația Inter Club […]
MECANICA ÎN TREI MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE
Ingineria mecanică modernă reuneşte în aceste zile la Craiova comunitatea academică şi mediul industrial. Trei manifestări ştiinţifice au fost deschise astăzi la Universitatea din Craiova prin […]
SECRETELE ORCHESTREI SIMFONICE
Seară de excepție dedicată muzicii clasice la Craiova. Sala “Octav Calleya” a găzduit aseară deschiderea celei de-a treia ediții a Galei Muzeului Cărții și Exilului Românesc. […]
TRAFIC DE DROGURI ÎN CRAIOVA
Un bărbat de 28 de ani din Craiova este cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, după ce ar fi vândut canabis și […]
EXPLOZIE PE UN DRUM NAȚIONAL
12 tone de carne de pui s-au făcut scrum după ce tirul care le transporta a luat foc în zona Morărești, din Argeș, pe Drumul Național […]
SUPERMARKET ÎNCHIS DE PROTECȚIA CONSUMATORULUI
Supermerket-ul unui retailer cu capital nemțesc a fost închis astăzi de reprezentanții protecției consumatorului din Mehedinți. Comisarii au declanșat un control în această dimineață, în urma […]













