Un spectacol grandios este pregătit pentru Ziua Olteniei la Filarmonica Oltenia din Bănie. Prima artistă din Europa de Est care a deschis drumul genului cinematic pop va susține concertul „Cinestezia Symphonic”. Leyah este o artistă completă – compozitoare, interpretă și pianistă, născută la Craiova, care a revenit cu o muzică extraordinară, o călătorie cinematografică, capabilă să emoționeze și să conecteze publicul la propriile povești interioare.
Pe Leyah, tânără și talentata artistă româncă am surprins-o, astăzi la repetiții. Emoționată, dar și fericită că a revenit acasă, Leyah este un artist complet, educat în tradiția clasică, dar cu o viziune modernă, fiind primul și cel mai important nume din România care a construit și dus mai departe stilul cinematic pop – un crossover între muzica de film și cea pop. Tânăra artistă provine dintr-o familie cu tradiție muzicală, ghidată de tatăl său, dirijorul Modest Cichirdan, care i-a fost mentor. A urcat pentru prima dată pe scenă la 6 ani, iar la 16 ani a debutat ca solistă, interpretând Concertul nr.1pentru pian și orchestră de Beethoven, sub bagheta tatălui său.
De-a lungul carierei, Leyah a compus muzică originală, inclusiv pentru film, a regizat videoclipuri și a creat un univers artistic complet, în care pianul, vocea și emoția se întâlnesc într-o experiență multisenzorială.














