Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a hotărât să interzică funcționarea teraselor prevăzute cu mai mult de o latură închisă, indiferent din ce este confecționată aceasta și de natura materialului. În cazul încălcării de către agenții economici a măsurilor stabilite pentru combaterea răspândirii virusului SARS-Cov-2, se vor efectua demersuri, în condițiile legii, pentru retragerea autorizației de funcționare.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a mai hotărât să permită organizarea de piețe volante, inclusiv a celor specifice sărbătorilor de iarnă, pe teritoriul județului Argeș. În calitate de organizatori, autoritățile administrației publice locale sunt direct răspunzătoare de implementarea și respectarea măsurilor stabilite pentru combaterea răspândirii virusului SARS-Cov-2. Se permite și desfășurarea manifestărilor tradiționale prilejuite de sărbătorile de iarnă, de tipul colindelor, Steaua, Plugușorul și altele asemenea pe teritoriul județului. Colindătorii vor respecta numărul de maxim 6 persoane într-un grup, vor purta obligatoriu mască de protecție și vor păstra distanța fizică de minimum doi metri.