Sezonul de schi prelungit atrage turiștii la munte și de Sărbătorile Pascale. În stațiunea Rânca, din Gorj, au început rezervările pentru minivacanța de 1 Mai și de Paște. Iubitorii sporturilor de iarnă se vor bucura de un peisaj ca de Crăciun, cu pârtiile pline de zăpadă. Vestea bună este că vor avea și mai puține restricții de respectat pentru că rata de infectare, în Gorj, a scăzut la sub un caz la mia de locuitori.
Peste un metru și jumătate măsoară zăpada pe pârtiile din Rânca, așa că sezonul de schi va fi prelungit nesperat de mult. A mai nins și zilele trecute astfel că turiștii vor avea parte de peisaje de iarnă și la început de mai.
Dacă anii trecuți, turiștii făceau rezervări chiar și cu câteva luni înainte, în pandemie, rezervările se fac cât mai aproape de momentul vacaței. Telefoanele abia acum au început să sune. În Rânca, restricțiile vor fi mai puține față de alte stațiuni, iar localurile sunt deschise. În județul Gorj, rata de infectare este mai mică de 1 la mia de locuitori.
De Paște, turiștii pot închiria o cameră cu 100 – 150 de lei pe noapte. Se adaugă prețul mesei festive în funcție de ce își va dori fiecare. Preparate tradiționale vor primi oaspeții și din partea cabanierilor.
În zona montană, au mai fost anunțate ninsori și în perioada următoare așa că peisajul rămâne unul ca în mijlocul iernii.