Un polițist de la Biroul Rutier din Drobeta-Turnu-Severin a fost reținut în această dimineață pentru 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant luând mită. Denunțătoare este o femeie de 30 de ani, căreia polițistul îi promisese că, pentru suma de 1500 de euro, o scapă de un dosar penal pentru conducere sub influența drogurilor. Noaptea trecută, ofițerii DGA au organizat un flagrant, în timpul căruia polițistul a fost prins având asupra sa banii pe care îi dăduse șoferița.
Șoferița de 30 de ani a fost testată în urmă cu o săptămână și la testul antidrog, femeia de 30 de ani a fost descoperită pozitiv la cocaină. Polițistul i-a făcut dosar penal, dar într-o discuție privată i-ar fi spus că o poate scăpa de acuzații, modificând probele biologice care urmau să fie trimise la Institutul Mina Minovici la București, pentru cercetare și confirmarea testării inițiale.
De mai multe zile, polițistul făcea presiuni asupra șoferiței să-i aducă banii, iar femeia a anunțat ofițerii DGA. Noaptea trecută, în timp ce era la serviciu, agentul s-a dus cu autospeciala de poliție în satul de domiciliu al femeii, o localitate aflată lângă Drobeta-Turnu-Severin, ca să primească cei 1500 de euro. Ofițerii DGA, sub coordonarea unui procuror au făcut flagrantul și au găsit asupra lui banii ale căror serii erau numerotate în prealabil.