Peste 100 de oameni au protestat astăzi la Caracal și au cerut să se facă dreptate faţă de modul în care s-a intervenit în cazul răpirii Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu. Oamenii și-au strigat furia în fața sediului Poliției, apoi au plecat în marş spre casa lui Gheorghe Dincă. Protestul a fost organizat de familiile celor două fete. Urmează informaţii care vă pot afecta emoţional.
Alte stiri din data: 15 februarie 2020
TRANSFORMAREA ÎNCEPE CU SINE
Peste 400 de dascăli din Oltenia au căutat inspirație și motivație în educație. Le-au găsit la colegi de breaslă sau la vorbitorii motivaționali. Cu toții au […]
ACCIDENT ÎN FAŢA MĂNĂSTIRII COZIA
Drumul de la biserică spre casă a trecut pe la spital pentru trei persoane din județul Hunedoara. Oamenii au venit la Mănăstirea Cozia din județul Vâlcea, […]
GRAV ACCIDENT PE DN 6
Neatenţia la volan a trimis o femeie în spital şi a distrus trei autourisme pe DN 6, în Mehedinţi. Un bărbat de 43 de ani din […]
SFÂNTUL VALENTIN SĂRBĂTORIT LA SEVERIN
Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin a fost ieri gazda mai multor evenimente dedicate Zilei Sf. Valentin. Îndrăgostiți de toate vârstele au participat la […]
„VEDETA POPULARĂ”, ÎN CĂUTARE DE TALENTE
Preselecţia pentru sezonul cinci al emisiunii-concurs ,,VEDETA POPULARĂ,, a ajuns la TVR Craiova. Producătorii emisiunii, încurajați de succesul celorlalte ediţii, sunt în căutare de noi talente […]
Ultimele stiri:
PERCHEZIȚII LA LOCUINȚA VICEPREȘEDINTEI CJ GORJ
Percheziții de amploare într-un dosar de fraudă economică ce vizează familia unuia dintre cei mai influenți politicieni locali din Gorj. Oamenii legii au descins la proprietățile […]
POVESTEA BÂRNELOR DIN ATELIERUL LUI BRÂNCUȘI
Povestea unor obiecte cu valoare de patrimoniu, provenite din atelierul lui Constantin Brâncuși, a fost readusă în atenția publicului la Craiova. Muzeul Cărții și Exilului Românesc […]
CREDINȚĂ ȘI PATRIMONIU CULTURAL, LA CRAIOVA
A doua zi a manifestărilor “Zilele Craiovei Spirituale”, dedicate Sf. Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul spiritual al Craiovei, a pus în evidență tradițiile și valorile care definesc […]
SUB CONTROL JUDICIAR
Cei doi bărbați din Slatina la locuințele cărora s-au făcut percheziții au fost reținuți, ieri, pentru 24 de ore. Astăzi fost prezentați în fața instanței în […]
INTERVIUL ZILEI – MECANICA PRIM PLAN
Ingineria mecanică modernă reuneşte în aceste zile la Craiova comunitatea academică şi mediul industrial. Trei manifestări ştiinţifice au loc la Universitatea din Craiova prin fosta Facultate […]
AGRESORUL MINOR, ÎN AREST LA DOMICILIU
Au fost luate primele măsuri în cazul de ieri de la Piteşti în care un minor s-a dus la şcoală cu o macetă. După ce a […]
TÂRGUL MEȘTERILOR POPULARI, EDIȚIA XLVII
Târgul Meșterilor Populari de la Craiova a ajuns la cea de-a 47-a ediție. Este organizat în fiecare toamnă la Craiova, spre bucuria iubitorilor de meșteșuguri populare. […]
ZILELE CRAIOVEI SPIRITUALE
Credința, istoria și identitatea spirituală a unei comunități au fost temele unei conferințe susținute de istoricul Adrian Cioroianu în cadrul „Zilelor Craiovei Spirituale”. Evenimentul, dedicat Sfântului […]
A FOST SEMNAT CONTRACTUL DE FINANȚARE PENTRU “STADIONUL TINERETULUI”
La Consiliul Județean Dolj a fost semnat astăzi contractul de finanțare pentru Complexul Multifuncțional “Stadionul Tineretului”. Alături de autorități județene și locale la eveniment a fost […]
EXPERȚI MONDIALI BRÂNCUŞI, LA TÂRGU JIU
Municipiul Târgu Jiu este, începând de astăzi, centrul atenției lumii culturale internaționale. În cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin […]














