Un bărbat de 40 de ani din comuna Crângurile, județul Dâmbovița, a fost salvat după ce i s-a făcut rău și s-a prăbușit într-o stație de autobuz din centrul municipiului Pitești. Deși în jurul lui se aflau zeci de persoane, doar trei oameni au intervenit și i-au acordat primul ajutor până la sosirea chipajelor medicale.
Primul care i-a sărit în ajutor a fost un polițist aflat în timpul liber, care se întorcea de la o misiune. La scurt timp, un alt bărbat a mers la o gogoșerie din apropiere și a adus zahăr. Polițistul l-a dizolvat în apă și i-a dat victimei să bea, în speranța că își va reveni. Cel de-al treilea alvator a fost un pompier aflat în timpul liber. Acesta s-a alăturat imediat eforturilor de acordare a primului ajutor și a rămas lângă victimă până la sosirea colegilor săi. În cele din urmă, un echipaj al ISU a preluat bărbatul și l-a trasnportat la spital pentru îngrijiri medicale.
















