Iarna este şi sezonul virozelor. Cei mai afectaţi de schimbările de temperatură sunt copiii. În această perioadă cabinetele medicilor de familie sunt cele mai solicitate. Unii pacienţi vin la medic pentru consultaţie, alţii cer sfaturi la telefon.
Dacă unii pacienţi nu ajung la cabinetul medicului din diverse motive şi obţin la telefon informaţiile de care au nevoie, alţii preferă să fie văzuţi de specialist şi nu sunt puţini cei care trec pragul cabinetelor medicale în această perioadă.
Cei mai afectaţi de valul de răceli şi viroze sunt copiii. Unii au ajuns şi la spital.
La Spitalul de Infecţioase ,,Victor Babeş,, din Craiova nu au ajuns mulţi pacienţi cu complicaţii din cauza virozelor.
Medicii specialiştii atrag atenţia că virozele nu se tratează cu antibiotic, însă atunci când apar complicaţii pacienţii trebuie să se adreseze medicului.