Mehedinţiul nu a mai înregistrat de două săptămâni niciun caz de infectare cu virusul SARS CoV 2. În acest context se redeschid pentru toți pacienții unele unități sanitare, care nu mai au niciun bolnav de Covid 19. Mai mult, unele spitale au ieşit din pandemie și cu un mare plus. Este şi cazul celui din Orșova, în care s-au făcut ample modernizări. Spitalul are acum un ambulatoriu nou și modern, iar unitatea de primiri urgențe a fost amenajată într-un compartiment modular din containere, unde pacienții se pot adresa pentru toate urgențele.
Unitatea de primiri urgențe este cel mai nou compartiment al spitalului orșovean. Închisă în momentul în care unitatea sanitară s-a transformat în spital suport covid, secția UPU nu a mai fost accesibilă pacienților care aveau nevoie de tratament de urgență. Nu fără eforturi financiare, conducerea a reușit să aducă mai multe containere modulare și aparatură, pentru o unitate de primiri urgențe, foarte apreciată de pacienți. Cel puţin zece pacienţi se adresează zilnic de la redeschiderea compartimentului.
De câteva zile, unitatea sanitară nu mai este în parte spital suport covid. O treime din capacitate a revenit pacienților care au boli cronice, iar în limita a 15 paturi pot fi făcute și internări de zi, spre folosul bolnavilor.
La sfârşitul acestei luni, unitatea sanitară va avea și un computer tomograf, unde pentru început, cu excepția pacienților internați, se vor face tomografii contracost.
În aceste zile, la Spitalul Orșova, este în reabilitare și secția de terapie intensivă, care în ultimul an a fost transformată în ATI pentru tratarea pacienților Covid 19. La finalizarea lucrărilor, pacienții vor avea la dispoziție una dintre cele mai moderne secții ATI din zonă.
—
Știrile și emisiunile postului TVR Craiova se găsesc integral și pe Youtube TVR Craiova. Abonează-te aici https://youtube.com/c/TVRCraiovaonline