După o lungă perioadă de acalmie, cazurile de infectare cu SARS-CoV 2 au revenit în Mehedinți, imediat după începutul anului. Numărul celor testați pozitiv a crescut brusc chiar de la mijlocul săptămânii, iar vineri au fost înregistrate 25 de cazuri noi, în timp ce astăzi au fost raportate alte 14 persoane, testate pozitiv. Presiunea începe să revină în sistemul sanitar și se resimte la stația de Ambulanță, unde au început solicitările pentru testare și transportul pacienților. Autoritățile vor să schimbe strategia pentru îngrijirea celor bolnavi și vor încerca să reducă presiunea pe spitale, prin direcționarea pacienților către un centru de preluare a cazurilor mai puțin grave, unde se vor face investigații radiologice și teste de sânge.
Alte stiri din data: 8 ianuarie 2022
AVERTIZARE COD GALBEN PENTRU MEHEDINȚI
Este cod galben de vreme rea! Până mâine dimineață, la ora 10.00, meteorologii au anunțat pentru zona de munte o atenționare meteorologică de ninsori însemnate cantitativ […]
MĂȘTILE, OBLIGATORII PESTE TOT
Noi restricții aprobate de guvern în contextul valului 5 al pandemiei COVID-19 intră astăzi în vigoare. Cea mai importantă măsură vizează obligativitatea purtării măștii de protecție […]
NINSORI ABUNDENTE, LA MUNTE
Verificați prognoza meteo și starea drumurilor înainte să plecați de acasă dacă aveți în plan să mergeți la munte. Este în vigoare un cod galben de […]
VA FI EXTRĂDAT ÎN AMERICA PENTRU INFRACȚIUNI INFORMATICE
Un bărbat de 34 de ani din Drobeta-Turnu-Severin va fi extrădat în Statele Unite ale Americii, pentru infracțiuni informatice. Individul a fost săltat seara trecută de […]
INTERVIUL ZILEI
Kinetoterapeuții ne avertizează să fim foarte atenți la afecțiunile spatelui în această perioadă. Pandemia i-a făcut pe mulți adulți să lucreze de acasă, iar pe copii […]
Ultimele stiri:
ALUNECĂRI DE TEREN ÎN MEHEDINȚI
Alunecări de teren în Mehedinți în urma cantităților uriașe de precipitații din ultimele luni. Probleme sunt în două zone ale orașului Orșova, acolo unde pământul a […]
OCHI PENTRU OCHI
Un tânăr din județul Argeș a ajuns în arest după ce și-a amenințat cu moartea și incendierea mai mulți vecini. Bărbatul bănuia că unul dintre vecini […]
INTERVIUL ZILEI – ATELIERELE CARE COLOREAZĂ COPILĂRIA
Dincolo de magia scenei, Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” din Craiova redevine un spațiu al învățării prin joc. Atelierele pentru copii și tineri își deschid […]
REVENIRE SPECTACULOASĂ
Echipa masculină de baschet SCM U Craiova a învins aseară formația Steaua București cu scorul de 84-80. În meciul disputat aseară în Sala Polivalentă, oaspeții au […]
”ROMÂNIA ANTIDROG”
Consumul de droguri a crescut în ultimii ani în România și afectează tinerii începând cu o vârstă tot mai fragedă, atrag atenția experții antidrog. Cătălin Țone, […]
CADRE MEDICALE REȚINUTE DUPĂ DESCINDERI
Șase persoane au fost reținute de procurorii din Tg. Jiu după descinderile de ieri, iar patru sunt cadre medicale, printre care și un medic. Anchetatorii îi […]
DISPAR COZILE DE LA ÎNMATRICULĂRI
De o lună și ceva cozile ghișeele Serviciului Înmatriculări Dolj au devenit o obișnuință. Programul polțiștilor de aici s-a aglomerat după ce patru angajați, colegi de-ai […]
MATEMATICA, PIATRĂ DE ÎNCERCARE LA SIMULĂRI
Simulările examenelor naționale arată dificultățile cu care se confruntă elevii înaintea testelor finale. Deși rezultatele sunt orientative, proba la matematică de astăzi le-a dat bătăi de […]
PARC AERONAUTIC LA CRAIOVA
Craiova va avea Parc Aeronautic. În şedinţa Consiliului Judeţean de astăzi, s-a hotărât înfiinţarea unui parc aeronautic, în vederea exploatării de activități din domeniul aeronauticii și […]
ANCHETAȚI PENTRU ACTE MEDICALE FALSE
Zeci de persoane din Gorj s-au trezit cu mascații la uşă dupa ce au obtinut acte medicale false care le scuteau de muncă în folosul comunității […]














