“Construim spitalele speranţei” este titlul sub care Fundaţia Poşta Română a organizat o licitație caritabilă, în cadrul căreia trei pictori şi-au donat lucrările. Sumele strânse reprezintă o cărămidă pusă pentru construcţia spitalului pediatric de îngrijiri paliative de la Adunaţii Copăcei.
Pentru mulţi dintre poştaşii craioveni, voluntariatul este a doua natură. Pictoriţa Mirela Bradea este agent de vânzări la Sucursala Regională de Poştă Craiova şi a donat două lucrări pentru cauza Hospice.
Pentru că licitaţia s-a desfăşurat într-o sală simbol, Mirela Bradea a licitat şi un tabloul cu portretul lui Alexandru Ioan Cuza, un omagiu adus trecutului nostru istoric.
Pe cele două tablouri s-au strâns 13.000 de lei, iar faptele bune ale poştaşilor craioveni nu se vor încheia aici, povestea merge mai departe.