Accident lângă Mioveni, în județul Arges. Un transportor plin cu mașini noi s-a răsturnat noaptea trecută, într-o curbă, la ieșirea de pe autobanda care leagă platforma uzinei Dacia de la Mioveni de drumul Pitesti – Brasov.
Soferul transportorului a derapat într-un sens giratoriu în care carosabilul era acoperită cu polei. Incidentul s-a petrecut și pe o ceață foarte densă, cu vizibilitate redusă. Poliția, pompierii și două ambulanțe au fost trimise la locul accidentului. Nu au fost victime, însă pagubele sunt însemnate. Transportul, compus din opt autoturisme Dacia noi, era asigurat. Una dintre mașini a fost aruncată efectiv pe platformă, iar altele, care au rămas pe tir, au fost avariate .Traficul a fost blocat din cauza acestui incident iar polițiștii au dirijat circulația prin sensul giratoriu mai bine de două ore.