Codul portocaliu de instabilitate atmosferică a creat probleme în Dolj. Azi noapte, o furtună puternică a pus la pământ mai mulți copaci în multe localități din județ. O mașină în care se aflau două persoane a fost strivită de un copac, iar pasagerii au avut nevoie de îngrijiri medicale.
În localitatea Cioroiu din Dolj, un copac s-a prabusit peste o masina in care se aflau doua persoane. Pompierii au intervenit rapid pentru a le scoate din maşină. Una dintre ele a primit primul ajutor din partea medicilor, după care a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă din Craiova pentru îngrijiri medicale suplimentare. Ulterior şi al doilea pasager a solicitat sprijinul medicilor şi a ajuns la spital. Probleme au fost şi în alte localităţi din Dolj: Galicea Mare, Murta şi Malu Mare, unde, din cauza furtunii, mai mulţi copaci s-au rupt şi au căzut pe şosea. Pompierii au intervenit pentru a înlătura copacii doborâți de vânt de pe carosabil. În Bechet, un copac a căzut pe trei mașini aflate în parcarea unui hotel din oraş. Au intervenit pompierii de la Garda de Intervenție Bechet cu o autospecială. Şi la intrarea în Craiova, dinspre Balş, un copac a căzut pe carosabil. Şi astăzi, în Oltenia, vremea se menţine călduroasă, chiar caniculară. Nu vor lipsi nici aversele, descărcările electrice şi este posibil să cadă şi grindină. Vestea bună este că temperaturile mai scad puţin, iar maximele nu ar trebui să depăşească 35 de grade Celsius.