Situație incredibilă, la Orșova, în Mehedinți unde viceprimarul orașului a fost trimis cu biroul într-o grădiniță dezafectată, aproape de marginea orașului. Noul birou al edilului e plin de mucegai și are pereții decojiți, iar primarul spune că l-a trimis acolo pentru că nu-și îndeplinea atribuțiunile de serviciu și pleca de la serviciu, în timpul programului. Viceprimarul respinge acuzațiile și spune că a fost alungat din primărie pentru că i-a cerut primarului să justifice cum cheltuie banii instituției.
Când s-a întors din concediu, la 1 noiembrie, viceprimarul Orșovei spune că a găsit în vechiul biroul un coleg și i s-a spus că noul său birou este în afara primăriei. Motivul, primarul s-a supărat după ce i-a cerut să-i spună cum cheltuie banii pentru spații verzi și salubritate, de care se ocupă o firmă privată.
Primarul spune că astfel l-a trimis mai aproape de cei care l-au votat dar şi că viceprimarul nu prea stătea la birou.
Primarul spune că l-a controlat de câteva ori pe subaltern şi nu l-a găsit la birou. Viceprimarul spune însă că nu poate lucra într-o clădire dezafectată şi plină de mucegai și și-a făcut un birou de ocazie în sala de ședințe a primăriei.
Orșovenii spun că edilii ar trebui să lase certurile și să se înțeleagă, pentru binele comunității, care are nevoie de investii, de gaze naturale și de locuri de muncă pentru cei tineri.
Viceprimarul putea fi chiar demis, însă deocamdată, edilul șef nu și-a putut asigura în consiliul local o majoritate confortabilă, care să-l ajute să ia această decizie.