Astăzi, în întreaga lume, este marcată Ziua Internaţională pentru eliminarea violenţei în familie. În România acest fenomen a luat amploare. Potrivit datelor furnizate de Poliţia Română, numărul femeilor care au fost victime ale violenţei domestice, la nivel naţional, a crescut cu 10% în acest an. Psihologii sunt de părere că o cauză importantă a creşterii cazurilor este şi pandemia.
Elena este dintr-o localitate din Olt, are 36 ani, este casatorită de 18 şi are șase copii. Este una dintre victimele violenţei domestice. Cea care i-a venit în ajutor a fost chiar fata cea mare, în vârstă de 15 ani, care și-a îndemnat mama să nu mai suporte bătăile și să ceară ajutor autorităților. Acest lucru s-a întâmplat zilele trecute când a ales să plece de acasă. Ea sfătuiește toate femeile să nu mai accepte să fie agresate sau umilite și susține că acei bărbați care le abuzează nu se vor schimba niciodată.
Psihologii susţin că pandemia a condus la creșterea numărului de cazuri de violență domestică, femeile fiind cel mai adesea victime.
Şi chiar astăzi, de Ziua Internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii, Primăria Craiova a inaugurat primul adăpost protejat pentru femeile abuzate.
În Olt, în acest an, poliţiştii au emis mai multe ordine de protecţie.
Şi în judeţul Dolj, în acest an, până în prezent au fost sesizate peste 900 de cazuri privind violenţa în familie. Mai mult de jumătate dintre acestea, în mediul rural. Tot în 2021 poliţiştii au intervenit la peste 1600 de cazuri de violenţă în familie, toate semnalate pe numărul de urgenţă 112. La nivelul IPJ Dolj au fost emise 207 ordine de protecţie provizorie.