Toți pacienții nonCovid de la Spitalul din Caracal au fost fie externați, fie transferați la spitalul din Slatina pentru continuarea schemei de tratament. Decizia a fost luată de conducerea unităţii spitaliceşti după ce Direcția de Sănătate Publică Olt a aprobat solicitarea ca spitalul să trateze doar pacienți COVID.
Creșterea alarmantă a numărului de cazuri de persoane infectate cu SARS-COV 2, cu forme medii sau severe de boală a făcut ca spitalele din județ să rămână fără locuri destinate tratării acestora. Astfel s-a ajuns la situația de acum un an în care spitalul din Caracal a tratat doar persoane infectate cu sars cov 2. Direcția de Sănătate Publică Olt a dat aprobarea revenirii spitalului caracalean la statutul de spital suport COVID.
Toate paturile destinate persoanelor infectate cu SARS-COV 2 de la spitalul din Slatina sunt ocupate, inclusiv cele de la ATI. Toți cei care se prezintă și necesită internare, în lipsa paturilor disponibile, sunt transferați la spitalul din Caracal, în baza unei înțelegeri.
Medicii susțin că valul patru va fi cel care va crea cele mai mari probleme medicale de până acum, ca urmare a manifestărilor cauzate de noua tulpină pentru pacienții nevaccinați. Ei susțin că aceștia ajung la spital abia când le sunt afectați plămânii. Specialiștii fac apel la populație să se vaccineze
În spitalele din Olt se aflau astăzi peste 170 de persoane internate, cele mai multe fiind la spitalul din Caracal. Dintre acestea 29 sunt internate pe secțiile ATI ale celor două spitale din județ.