O fostă angajată a Direcției Județene Agricole Olt a fost condamnată definitiv de magistrații Curții de Apel Craiova la trei ani și opt luni pentru luare de mită și obținerea ilegală de fonduri. Potrivit procurorilor, în 2019, în calitate de funcționar public, inculpata a primit mită pentru a falsifica dosarele depuse de legumicultori pentru ajutorul de minimis acordat în cadrul Programului ,,Tomata”. Instituția s-a constituit parte civilă în acest dosar cu suma de aproape două milioane de lei.
Anchetatorii au stabilit faptul că în 2019, o fostă angajată a Direcției Județene Agricole Olt, care avea în atribuții gestionarea Registrului unic pentru accesarea Programului ,,Tomata” diverse sume de bani sub formă de mită pentru a falsifica 176 de documente depuse de 88 de legumicultori pentru a le permite acestora să primească ajutorul de minimis de 3.000 euro.
Procurorii au demonstrat pe parcursul cercetării că echivalentul sprijinului a fost efectiv achitat în urma falsificării documentelor către 80 de fermieri, astfel că prejudiciul creat bugetului de stat s-a ridicat la peste 1.860.000 lei.
Faptele fostei angajate a Direcției Județene Agricole Olt au ieșit la iveală în 2022, când procurorii DNA au intrat pe firul afacerii.
Doi ani mai târziu, Tribunalul Olt a condamnat-o la patru ani și o lună de închisoare cu executare, pentru ca zilele trecute, judecătorii de la Curtea de Apel Craiova să o condamne pe inculpată la trei ani și opt luni de închisoare pentru luare de mită şi obţinerea ilegală de fonduri.
Magistrații Curții de Apel Craiova au constatat că alte două fapte de care aceasta era acuzată: infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals s-au prescris între timp.
Hotărârea Curții de Apel Craiova este definitivă și executorie.