Un bărbat de 54 de ani, angajat al unei societăți de salubrizare, a murit electrocutat în această dimineață, în comuna Bucovăț. Tragedia s-a produs în timp ce bărbatul manevra macaraua unei autospeciale, pentru a ridica un tomberon cu gunoi. Polițiștii au deschis un dosar penal și verifică dacă au fost respectate normele de securitate și sănătate în muncă.
Totul s-a întâmplat în această dimineață. Polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Bucovăț au fost sesizați după ce un bărbat a anunțat că un angajat al unei societăți de salubrizare s-ar fi electrocutat. Ajunși la fața locului, oamenii legii l-au găsit pe bărbatul de 54 de ani, din Craiova, în stare de inconștiență. Din primele verificări, acesta manevra macaraua autospecialei pentru a ridica un tomberon, când brațul utilajului s-ar fi apropiat de firele de înaltă tensiune. În acel moment s-a produs un arc electric, iar bărbatul a fost electrocutat. La fața locului au intervenit echipaje SAJ Dolj și SMURD, însă, în ciuda intervenției medicale, bărbatul nu a mai putut fi salvat și a fost declarat decedat. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și pentru infracțiuni privind securitatea și sănătatea în muncă. Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia și dacă au fost respectate toate normele de protecție a muncii. Totodată, a fost dispusă o expertiză medico-legală, care va stabili cauza exactă a decesului.















