Un proiect de infrastructură așteptat de mulți ani se apropie de momentul inaugurării. Este vorba de Firul II al aducțiunii Isvarna – Craiova, care va fi dat în folosință oficial sâmbătă, 7 noiembrie, printr-o ceremonie organizată în satul Costești din județul Gorj.
Noua conductă va asigura alimentarea cu apă potabilă pentru municipiul Craiova și alte localități din județele Dolj și Gorj, urmând să înlocuiască treptat vechiul fir al aducțiunii, construit în perioada comunistă și afectat de multe avarii.
Proiectul a fost realizat de Compania de Apă Oltenia, cea mai mare parte cu fonduri europene. Dacă vorbim de tarife, acestea vor fi constant, odată cu darea în folosință a firului II.
Proiectul Firul II de aducțiune Isvarna – Craiova reprezintă cea mai mare investiție în infrastructura de apă din Oltenia de după 1990. Acesta aduce apă potabilă de munte direct de la sursele Isvarna și din Lacul Tismana către Craiova și localitățile de pe traseu.














