Situația epidemiologică a județului Dolj se prezintă astfel:
– 3.756 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu
– 102 persoane se află în carantină
– 2.804 de persoane au ieșit din carantină
– 14.268 au ieșit din izolare voluntară la domiciliu
– 155 de persoane vindecate
– 207 persoane confirmate pozitiv
Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19.
Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă.
Astfel, poliţiştii doljeni au verificat peste 1.800 de persoane şi aproximativ 80 de societăţi comerciale cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse în această perioadă, obiectivul urmărit fiind siguranța cetățenilor. În urma activităţilor de verificare a persoanelor faţă de care a fost dispusă măsura izolării la domiciliu, poliţiştii doljeni au identificat 10 persoane care au părăsit locuinţele, deşi se aflau în izolare. Cei în cauză au fost plasaţi în carantină insituţionalizată şi au fost sancţionaţi contravenţional, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.
Instituția Prefectului – Județul Dolj