Este cerere tot mai mare pentru vaccinul antigripal, în acest sezon. Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea a solicitat Ministerului Sănătăţii o suplimentare a numărului de doze, după ce în luna septembrie a primit necesarul pentru imunizarea a peste 36 de mii de persoane. Vaccinul se distribuie gratuit în unităţile medicale, pentru angajaţii din spitale aflaţi în prima linie, dar şi în cabinetele medicilor de familie. Gratuit se pot imuniza gravidele, persoanele peste 65 de ani şi persoanele diagnosticate cu o boală cronică. Mai multe detalii aflaţi din Interviul zilei.
Alte stiri din data: 21 noiembrie 2022
TRAGEDIE PE DN 67, O TÂNĂRĂ DE 32 DE ANI, UCISĂ
Tragedie pe un drum național din Mehedinți, unde o tânără de 32 de ani, cu patru copii acasă și-a pierdut viața într-un accident de circulație. Femeia […]
INCENDIU DE PROPORȚII LA SEVERIN
Alertă astăzi, la Drobeta-Turnu-Severin, unde pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o anexă gospodărească și s-a extins pe nu mai puțin […]
S-AU ÎNTORS CU UN SAC DE MEDALII
Sportivii craioveni au venit cu un sac de medalii de la campionatele europene de wushu și kung fu. Cei 18 sportivi au făcut făcut parte din […]
LICEUL VOLTAIRE – ŞAPTE ANI
Liceul „Voltaire” din Craiova aniversează în aceste zile şapte ani de la înfiinţare. Chiar astăzi, în ziua în care s-a născut marele filozof francez, elevii instituţiei […]
ÎNLOCUITOR PENTRU BANCU
Căpitanul Universității s-a accidentat grav în meciul cu Rapid și a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate. Pentru căpitanul oltenilor actualul sezon pare a fi încheiat. […]
CU CE NE ATRAG VECINII DIN SERBIA DE REVELION
Vecinii de la sud de Dunăre au uitat de criza sanitară, așa că au revenit la petrecerile de dinainte de pandemie, pe care le organizează pentru […]
CLIENT TAXI, OMORÂT ÎN ACCIDENT
Grav accident rutier petrecut în această dimineață şi la ieșirea din Pitești spre autostrada A1. Pe fondul neatenției, vitezei și străzii ude un autoturism a intrat […]
Ultimele stiri:
ACȚIUNI DE PREVENIRE A BULLYING-ULUI
Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli – un eveniment dedicat promovării respectului, dialogului și siguranței în mediul educațional. În Gorj, elevi, psihologi si angajații MAI au […]
ALUNECARE DE TEREN PE DEALUL VIILOR DIN DRĂGĂȘANI
Drumul care duce către câteva crame importante din Drăgășani – strada Dealul Viilor – a fost închis circulației după o alunecare de teren produsă în urma […]
INFECȚIILE RESPIRATORII – ÎN CONTINUĂ CREȘTERE
Numărul cazurilor de gripă și de pneumonie este în creștere, avertizează medicii, care recomandă populației să se vaccineze antigripal, dar și să evite expunerea prelungită la […]
INTERVIUL ZILEI – MEDICINA DURERII
Timp de trei zile la Craiova are loc un simpozion dedicat medicinei durerii. Ediția din acest an are tema „Echitate, Acces, Alinare ” și aduce în […]
PĂGUBIT DE GHICITOARE
A vrut să afle ce îi rezervă viitorul, dar s-a ales cu o pagubă consistentă în buzunar. I s-a întâmplat unui vâlcean de 62 de ani, […]
PROBA LA ALEGERE A PROFILULUI NU LE-A PUS PROBLEME
Proba la alegere a profilului și specializării a simulării județene a Bacalaureatului s-a desfăşurat fără mari probleme în Dolj. Un singur elev a fost eliminat din […]
SPORT CONTRA VIOLENȚĂ
Sportul reprezintă una dintre cele mai bune alternative contra violenței școlare. De acest lucru s-au covins și elevii de la Liceul “Voltaire” din Craiova, care au […]
MEDICI PUȚINI, PACIENȚI MULȚI
Situație fără ieșire la spitalele din România. La urgențe medicii sunt puțini, iar adresabilitatea foarte mare. De aceea zilnic sunt scandaluri. Deși autoritățile încearcă să le […]
ALUNECĂRI DE TEREN ÎN MEHEDINȚI
Alunecări de teren în Mehedinți în urma cantităților uriașe de precipitații din ultimele luni. Probleme sunt în două zone ale orașului Orșova, acolo unde pământul a […]
OCHI PENTRU OCHI
Un tânăr din județul Argeș a ajuns în arest după ce și-a amenințat cu moartea și incendierea mai mulți vecini. Bărbatul bănuia că unul dintre vecini […]
















