Elevii de clasa a VIII-a au scăpat de emoțiile testării naționale, după ce astăzi au susținut examenul la cea mai dificilă probă, cea de matematică. De dificultate medie, subiectele au fost accesibile elevilor de la liceele bune, care se așteaptă la note mari. Situația este similară la unul dintre cele mai importante colegii din Drobeta-Turnu-Severin, unde mulţi elevi au ieșit cu zâmbetul pe buze de la examen și cu speranța că vor lua note care să-i ajute să nu aibă probleme la admitere. Proba la matematică li s-a părut accesibilă şi candidaţilor din Olt şi Dolj, unde nu s-au mai înregistrat incidente, ca la limba şi literatura română.
Alte stiri din data: 16 iunie 2022
SE CAUTĂ REZERVIȘTI VOLUNTARI
Ministerul Apărării Naționale a prelungit termenul pentru recrutarea rezerviștilor voluntari. Cei care vor să îndeplinească serviciul militar în rezervă pot să depună cererea de încriere până […]
AU PLĂTIT GREȘEALA CU FUNCȚIA
S-au luat măsuri în centrele unde au fost nereguli la evaluarea naţională de la limba română. După incidentul petrecut la şcoala din comuna doljeană Predeşti, nereguli […]
TOT MAI PUȚINI ELEVI INTERESAȚI DE BACALAUREAT
Peste 900 de tineri care ar fi trebuit să termine liceul anul acesta nu s-au mai înscris la examenul de bacalaureat, în Mehedinți. Motivele sunt diverse, […]
TERORIZAŢI DE URȘI
Locuitorii unei comune din Vâlcea sunt terorizaţi din cauza urşilor. În ultimele două săptămâni, animalele au intrat în gospodăriile localnicilor din comuna Sălătrucel şi au omorât […]
SE POT REVANȘA
Universitatea Craiova a fost repartizată în grupa a treia la tragerea la sorți, din postura de cap de serie. Pentru al II-lea tur preliminar în Conference […]
DEZINTERES PENTRU VACCINAREA ÎMPOTRIVA COVID
După aproape doi ani și jumătate de pandemie, numărul de infectări este redus, iar românii nu mai sunt foarte interesați de vaccinarea împotriva Covid 19. Centrele […]
CREŞTE VACI SCOŢIENE
Fermierii se reorientează în functie de vremuri și profit. Pentru că Bălțata românească nu mai este demult profitabilă, un fermier din Gorj a pariat pe vitele […]
Ultimele stiri:
ACCIDENTAT MORTAL DE TREN
Tragedie în sportul vâlcean după ce un tânăr voleibalist de la CS Vâlcea 1924 și-a pierdut viața în cursul serii trecute. Tânărul în vârstă de 18 […]
CUPA MONITORILOR – LA RÂNCA
Staţiunea Rânca a găzduit astăzi o premieră: cupa montorilor la schi. Competiţia are 30 de ani de la prima ediţie şi a reuşit să reunească la […]
INTERVIUL ZILEI – ZIUA OLTENIEI
Craiova sărbătoreşte și în acest an Ziua Olteniei printr-o îmbinare a tradiţiei cu arta contemporană şi experienţe urbane, menite să atragă generaţia tânără. Timp de patru […]
JANDARMII VÂLCENI, ÎN MISIUNE SPECIALĂ PENTRU VIAȚĂ
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea donează zilele acestea sânge, la Centrul de Transfuzie Sanguină pentru a contribui la completarea rezervelor necesare unităților medicale. […]
LUPTĂ STRÂNSĂ PENTRU TITLU
Lupta pentru titlu în Super Ligă se anunță și mai strânsă după prima etpă din play-off. Dacă Universitatea Craiova pornea ca favorită după ce a terminat […]
PAȘTE TRADIȚIONAL ÎN CLISURA DUNĂRII
Sărbători pascale cu preparate tradiționale, dar și cu bunătăți din pește se anunţă în Clisura Dunării. Proprietarii de pensiuni au scos la vânzare pachete atractive, unele […]
POLIȚIST DE FRONTIERĂ ARESTAT PENTRU LUARE DE MITĂ
Un polițist de frontieră din Dolj a fost arestat preventiv pentru luare de mită și trafic de influență. Din cercetări se pare că bărbatul ar fi […]
POVEȘTI DE SUCCES ALE FEMEILOR ROME
Asociația Partida Romilor Pro Europa – Sucursala Dolj a organizat la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova evenimentul de lansare a volumului „Rădăcini și […]
PREMIERĂ, TEATRUL VIITORULUI
Spectacol unic în peisajul teatral românesc: la Pitești a fost pusă în scenă o piesă clasică, Dănilă Prepeleac, iar adaptarea este una inedită. Regizoarea Mihaela Rus […]
PROTEST DE AMPLOARE ÎN MINERIT
Cateva sute de mineri au iesit din nou în stradă la Tg-Jiu în fata Complexului Energetic Oltenia după ce au aflat că din noul contract colectiv […]
















