Rezultatele obținute de elevii din anii terminali din Olt la simularea județeană au fost unele slabe, iar notele obținute, sub așteptări. Au existat unități de învățământ în care niciun elev nu a obținut notă de promovare. Inspectoratul Școlar Județean Olt a dispus întocmirea de planuri remediale și va monitoriza unitățile de învățământ cu rezultate foarte slabe.
În mai multe școli din Olt, niciun elev din cei care au susținut simularea județeană a Evaluării Naționale nu a reușit să obțină notă peste cinci.
Rezultate bune nu au obținut nici liceenii care se pregătesc să susțină bacalaureatul. Dacă ar fi susţinut acum examenul, mai puțin de jumătate ar obține nota 5 la proba de limba română și cu puțin peste 30 % ar trece de proba la matematică. Cele mai slabe rezultate la simularea bacalaureatului au fost obținute la liceele tehnologice din județ.
În luna martie, elevii din anii terminali vor susține simularile examenelor nationale.